Multumiri pentru solidaritate

Multumiri pentru solidaritate

Vreau sa le multumesc celor care au fost la potestul de la ora 19, din 4 septembrie, de la Poarta TVR. Le sint recunoscator celor care au reactionat pe bloguri si in presa la scoaterea emisiunii Lumea citeste din grila TVR. Este un tip de solidaritate cu care, inca, nu m-am intilnit si care nu poate decit sa ma bucure si sa ma oblige. Asta, din punctul de vedere al persoanei mele. Dar, desigur, aici a fost vorba de ceva mai important, dincolo de persoana mea. A fost vorba de un protest impotriva tabloidizarii televiziunii (nu neaparat numai TVR) si de un semnal ca exista public educat, inteligent, cult, cu seturi de valori asemanatoare. Multumesc, inca o data, pentru asta.

Precizarea tine de faptul ca nu am fost la acest protest. In primul rind, am avut planificata o deplasare in afara Bucurestiului, de multa vreme. In al doilea rind, nu am vrut sa fiu asimilat statutului de co-organizator. In ziarul Adevarul afirmatia mea referitoarter la absenta a aparut usor distorsionata, cum ca nu am as fi vrut sa am nici o legatura cu protestul. De fapt, am socotit ca nu trebuie sa bruiez cu prezenta mea acolo toata intimplarea. Nu a fost ideea mea, nu a fost efortul meu de convingere pentru protest. Nu am vrut sa stirbesc meritele bloggerilor cu nici un chip. Si nu am vrut sa par un om disperat ca “i s-a luat jucaria”. Nu am acest sentiment. Daca s-ar gasi altcineva sa faca aceasta emisiune, as fi OK. Nu moare lumea de la disparitia unui moderator sau a unei emisiuni dintr-o grila. Dar cred ca lumea sufera, macar un pic, atunci cind i se ia inapoi ceea ce apucase sa cistige. Adica mai multe emisiuni culturale in grila, in cazul nostru.

Oamenii care citesc au aratat ca exista si ca se pot organiza.

PS Are cineva fotografii de la intimplare?

Replies: 0 / Share:

You might also like …

Post Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *